miercuri, 8 iulie 2015

Spiritul de turmă - pro și contra

Citind acest titlu, cei mai mulți m-ar întreba ce ar putea fi „pro” în cazul acestui subiect extrem de controversat. Însă fără să ne dăm seama, de multe ori, deși pretindem că nu ne place să-i ascultăm pe cei din jurul nostru și că decidem singuri pentru soarta noastră, ajungem să devenim adepții unui spirit al unei turme ceva mai mici, care are impresia că datoria ei este de a nu fi de acord cu majoritatea. Pentru că așa se întâmplă de cele mai multe ori, în zilele noastre. Suntem puși în situația de a alege într două turme, deși de cele mai multe ori, noi nu împărtășim opinia niciuneia dintre ele.

Așadar, în zilele noastre, este destul de greu să rămâi total independent și original. Însă, iată cum sunt de părere psihologii că ar trebui să privim lucrurile.



PRO
- Atunci când ai trecut prin filtrul gândirii și personalității tale concepțiile prin care le împărtășește turma și ești complet de acord cu ele. De exemplu: multe dintre persoanele apropiate ție se hotărăsc să se implice în campanii umanitare de ajutorare a copiiilor rămași fără părinți, iar tu întotdeaua ai fost adeptul unor astfel de mișcări. Cei mai mulți dintre actualii voluntari o fac pentru că este la modă, pentru că așa face toată lumea acum. Însă tu o faci pentru că asta ai simțit mereu, asta te-a preocupat.

- Atunci când ceea ce e la modă reprezintă ceva nou pentru tine și vrei să încerci. De exemplu, toată „turma” se chinuie să facă rezervare la un local nou, proaspăt deschis. Ai auzit că acolo se servește cea mai bună limonadă pe care toată lumea o laudă. Mergi și convinge-te!



CONTRA
- Atunci când ai tendința de a urma niște convingeri cu care tu nu ești absolut deloc de acord. Sau când acestea se dovedesc dăunătoare pentru sănătatea ta. Ca de exemplu, atunci când toți din grupul tău de prieteni fumează, iar tu preiei acest obicei doar pentru a fi acceptat și a avea cu cine să-ți petreci timpul liber.

- Atunci când accepți anumite schimări de look sau anumite tranduri care se poartă, chiar dacă ție nu îți stă bine cu ele. De exemplu: foarte la modă sunt colanții cu imprimeuri florale. Îi vezi peste tot în vitrinele magazinelor, iar toate „fashonistele” îi poartă pe stradă cu mândrie. Tu însă, ai probleme cu greutatea și ai arăta ridicol purtând un asemenea articol vestimentar. Ei bine, nu o face. Portă ceea ce ți se potrivește, chiar dacă nu e în trend. Pentru că orice designer cool este de părere că ce este cu adevărat în trend este faptul că hainele trebuie să-ți vină bine.

- Atunci când ajungi să promovezi niște valori sau lucruri despre care nu ai habar. Cel mai concludent exemplu, pozele curcubeu de pe Facebook pe care mulți tineri și l-au afișat la profil fără măcar să aibă habar ce înseamnă. Sau lacrimile vărsate pentru Michael Jackson, deși mulți nu ascultaseră în viața lor o melodie de-a lui.